Asociația pentru Dezvoltare Activă urmărește inițierea, promovarea și implementarea unor măsuri de dezvoltare activă și durabilă a calității vieții pentru consolidarea unei societăți responsabile și active sub aspect cultural, educațional, social și ecologic.

La ADA credem cu tărie că tinerii sunt prezentul, iar dezvoltarea și implicarea lor trebuie să devină o prioritate pe agenda publică. 

Credem că tinerii pot schimba lumea dacă sunt lăsați și sprijiniți să facă asta. De aceea, prin proiectele noastre am urmărit să împuternicim tinerii și să îi echipăm cu competențele și instrumentele necesare pentru a participa în viața comunității.

Ne-am asumat să îi sprijinim în mod special pe acei tineri a căror participare în comunitate este mai dificilă din cauza oportunităților reduse cu care se confruntă.

Asociația pentru Dezvoltare Activă este una dintre cele mai active organizații în domeniul tineretului din România și a implementat implementat până în prezent numeroase proiecte locale, naționale și internaționale.

În prezent, ADA coordonează programul European Youth Village, un program de organizare și dezvoltare comunitară pentru tinerii din mediul rural din România, dar și alte proiecte naționale și internaționale.

ETHNIC project – Malta

Between the 14th and the 30th of October, youth workers from our organisation participated in the Erasmus+ Training Mobility called ETHNIC (Embracing The Harmony Nationalities In Colours). The Erasmus+ funded project aimed to develop good practices in the field of youth and international collaboration among NGOs, facilitating the exchange...

CALL FOR ROMANIAN YOUTH WORKERS FOR A TRAINING COURSE IN MALTA

ADA is searching for 3 youth workers for a Training course in Malta between 14th and 29th of October 2021. Details below! ETHNIC was born out of the challenges that refugees & immigrants face today. Refugees & immigrants face the trauma of uprooting, leaving their familiar environments for the...

Satele și comunele din România pot candida pentru titlul de „Sat European de Tineret 2021”

Asociația pentru Dezvoltare Activă și Go Free-Asociația pentru Sprijinirea Societății Civile anunță lansarea apelului la candidaturi pentru titlul de Sat European de Tineret 2021. Titlul de „Sat European de Tineret” este oferit de Guvernanță în cadrul programului național European Youth Village satelor sau comunelor din România care susțin tinerii...

Rezultate selecție atelier #YouthPlanBacău – Drepturile omului, discriminare, excluziune și incluziune socială

Peste 50 de tineri din județul Bacău s-au înscris la atelierul #YOUthPlanBacău – Drepturile omului, discriminare, excluziune și incluziune socială, organizat de către Asociația pentru Dezvoltare Activă ADA, în Bacău, în perioada 20 – 26 ianuarie 2020. În selecția participanților am luat în considerare: – motivația aplicantului și ideile...

Embracing the colors – press release

The Roma (a general name attributed to Rom, Sinti, Lom or Dom) community is the largest ethnic minority in the EU (approx. 11mil). Present in all 27 EU states, the Roma community is the most disadvantaged group in Europe, being victims of racism and discrimination, racial violence, discrimination in...

Youth for Democracy – primul proiect de solidaritate implementat de ADA

Asociația pentru Dezvoltare Activă ADA încheie la sfârșitul anului proiectul „Youth for Democracy”, primul proiect de solidaritate implementat prin programul Corpul European de Solidaritate. Printre direcțiile strategice pe care ADA și le-a asumat pentru anul 2019 s-au numărat promovarea participării tinerilor în viața comunității, cât și dezvoltarea conștiinței europene,...