
- -
- Slănic Moldova, județul Bacău, România
- 50+ participanti
- Finalizat
Astfel, prin acest proiect am urmărit:
Activitatea principală a proiectului a fost un schimb de tineri internațional, cu 40 de tineri și 10 lideri de grup din România, Republica Moldova, Republica Cehă, Ucraina, Malta, Liban, Grecia, Turcia, Estonia și Bosnia și Herțegovina, organizat în perioada 18-30 iulie 2018, în Slănic Moldova, județul Bacău.
Schimbul de tineri a cuprins o serie de workshopuri creative și sesiuni de training, cu scopul de a promova un stil de viață sănătos în rândul participanților, un comportament activ în viața de zi cu zi și de a crea contextul necesar pentru participanți de a experimenta un stil de viață sănătos.
Printre activitățile principale ale proiectului s-au numărat organizarea unui flashmob, zi de lucru la fermă, hiking, vizite de studiu, workshopuri practice pe tema sportului și gătitului sănătos.
Pentru mine acest proiect a fost o experiență de învățare incredibilă! Prin acest proiect mi-am îmbunătățit competențele de public speaking și time management, mi-am făcut prieteni noi, am învățat lucruri despre diferite culturi. De asemenea, România este o țară foarte frumoasă, cu oameni drăguți și dispuși să ne ajute, dacă aveam nevoie de ceva. În ceea ce privește proiectul, acesta a fost foarte bine organizat și m-a făcut să îmi doresc să particip în mai multe proiecte Erasmus+, dar și să organizez eu proiecte. În urma proiectului, am pus bazele propriului ONG în Malta, împreună cu prietenii mei – Alliance for Integration and Sustainability. – Luca, Malta
Creative Health a fost primul proiect la care am participat pe tema stilului de viață sănătos. Prin acest proiect am experimentat noi metode de a-mi îmbunătăți viața și am descoperit cum văd ceilalți participanți din diferite culturi un stil de viață sănătos. Prin discuțiile pe care le-am avut, am descoperit, de asemenea, și situația din România în ceea ce privește adoptarea unui stil de viață sănătos în rândul tinerilor. Cele mai frumoase amintiri din proiect au fost cele din ziua când am realizat videourile pentru promovarea unui stil de viață sănătos și ziua când am mers pe munte. Proiectul în sine a fost o aventură deoarece chiar am simțit că am lucrat ca o echipă pentru a face din cele 11 zile petrecute împreună o experiență de neuitat. – Alexandra, România