Asociația pentru Dezvoltare Activă ADA încheie la sfârșitul anului proiectul „Youth for Democracy”, primul proiect de solidaritate implementat prin programul Corpul European de Solidaritate.
Printre direcțiile strategice pe care ADA și le-a asumat pentru anul 2019 s-au numărat promovarea participării tinerilor în viața comunității, cât și dezvoltarea conștiinței europene, a spiritului civic și a competențelor democratice ale acestora. Astfel, în contextul Alegerilor Europene din luna mai 2019, cât și a celor prezidențiale din România, ADA a organizat două schimburi internaționale de tineri, Power of Youth și YOUth Decide, cu peste 100 de participanți, cât și proiectul Youth for Democracy la nivelul județului Bacău.
Proiectul „Youth for Democracy” a fost răspunsul și soluția unor voluntari ADA la nevoile tinerilor băcăuani de a conștientiza importanța participării active la alegeri, la viața democratică a societății în care trăim și la nevoia de dezvoltare a competențelor și atitudinilor democratice în rândul lor. Astfel, în 10 luni, au organizat 22 de activități pentru peste 800 de tineri din Bacău, Onești, Comănești, Moinești, Dărmănești, Târgu Ocna, Podu Turcului, Sascut și au publicat trei numere a unei reviste online, prin care au promovat proiecte și inițiative ale tinerilor.
În prima parte a proiectului, tinerii din grupul de inițiativă al proiectului au organizat o campanie în județul Bacău, cu scopul de a promova democrația participativă și implicarea civică în rândul tinerilor băcăuani și de a-i informa cu privire la sistemul de funcționare al Uniunii Europene și Alegerile Europene din mai 2019.
Prin campania pe care am desfășurat-o în perioada februarie – mai 2019, ne-am propus să informăm tinerii din județul Bacău cu privire la sistemul electoral și alegerile europarlamentare din 26 mai 2019, pentru ca aceștia să conștientizeze importanța prezenței la vot. În cadrul celor 11 activități, care au avut loc până pe 26 mai, am abordat teme precum democrația participativă, importanța implicării civice și prezenței la vot, cât și sistemul de funcționare al Uniunii Europene. Alegerile europarlamentare din acest an au avut cea mai mare rată de prezență, atât la nivelul Uniunii Europene, cât și la nivel național, fiind valabil și în cazul prezenței tinerilor la vot. Suntem convinși că acest lucru nu s-ar fi întâmplat fără inițiativele și campaniile diferitelor ONG-uri, instituții sau grupuri de inițiativă, care au avut același scop: promovarea democrației participative și implicării active a tinerilor în comunitate. – Bianca Cristina Butacu, coordonatorul proiectului.
Activitățile proiectului au continuat cu cinci simulări de Parlament European, care au avut ca scop creșterea interesului tinerilor față de subiectele dezbătute în prezent la nivel european. Scopul primelor patru activități a fost de a introduce participanții în atmosfera Parlamentului European, mai exact, de a-i înțelege modul de funcționare și ce presupune activitatea europarlamentarilor și a comisiilor de specialitate. În cadrul ultimei activități, tinerii băcăuani au putut participa la o simulare de ședință plenară, punctul culminant al activității Parlamentului, și au avut oportunitatea să experimenteze atmosfera discuțiilor grupurilor politice și dezbaterilor în plen care au loc într-o astfel de ședință. Activitățile au fost susținute de Biroul Parlamentului European în România, prin materiale de vizibilitate și informative despre Parlamentul European.
În perioada octombrie – noiembrie, au fost organizate șase workshopuri de democrație participativă, în contextul alegerilor prezidențiale din noiembrie 2019. Prin aceste workshopuri, echipa Youth for Democracy și-a propus să stimuleze și să contribuie la creșterea nivelului de participare a tinerilor la alegeri, prin activități care să definească ce înseamnă „democrația participativă” și importanța participării active în comunitate.
Ultima activitate a proiectului a avut loc pe data de 21 decembrie, în cadrul căreia au participat tineri implicați în activitățile desfășurate, reprezentanți din partea Federației Tinerilor din Bacău, cât și din partea autorităților locale. În cadrul evenimentului de încheiere, Asociația pentru Dezvoltare Activă ADA a prezentat rezultatelor proiectului, dar și cum va continua proiectul în 2020, atât prin activități pentru tineri, cât și prin platforma www.youthfordemocracy.eu.
Youth for Democracy a reprezentat peste 1000 de km parcurși in județul Bacău, unde ne-am intersectat cu peste 800 de tineri, care, sperăm noi, au înțeles de ce este important să fii un cetățean responsabil și de ce pentru o democrație veritabilă trebuie să fii parte activă din comunitate; dar mai ales, Youth for Democracy reprezintă munca, eforturile, motivația și aspirația de un an de zile a cinci tineri băcăuani care au vrut să fie ei înșiși cetățeni activi și implicați.
Sunt încrezător că povestea și misiunea Youth for Democracy vor continua atât prin viitoarele activități și proiecte ale Asociației pentru Dezvoltare Activă ADA, dar mai ales prin cei cinci tineri care au transformat povestea Youth for Democracy într-o poveste de succes. – Victor Cătălin Toma, președintele Asociației pentru Dezvoltare Activă ADA.