circle
date04 mai 2025

Cum construiești o strategie de tineret? De unde începi, cui îi ceri părerea și, mai ales, cum te asiguri că nu rămâne doar o listă de dorințe pe hârtie? Noi am încercat să răspundem acestor întrebări printr-un proiect care ne-a schimbat, poate, mai mult decât am crezut la început. Se numește „Active Youth Participation” și a însemnat aproape doi ani de muncă, zeci de întâlniri, sute de tineri pe care i-am ascultat și o strategie scrisă de jos în sus – de la tineri pentru tineri.

Totul a început cu o întrebare simplă: ce își doresc tinerii din Ialomița de la comunitățile lor? Am pornit acest proiect alături de o echipă de tineri voluntari din Ialomița și Bacău, convinși că schimbarea vine din întâlniri fizice cu tineri. Am vrut să le dăm un cadru sigur în care să vorbească despre problemele lor, să le oferim metode prin care să învețe cum funcționează administrația locală și, mai ales, să-i sprijinim să-și exprime ideile într-un mod convingător și asumat.

Activitățile proiectului

În iunie 2023, am organizat primul eveniment oficial – lansarea proiectului la Slobozia. Sala s-a umplut de tineri, dar șireprezentanți ai autorităților locale și ONG-uri din județ. Am lucrat la viziunea strategiei, imaginându-ne cum ar putea arăta un județ care pune accentul pe nevoile lor.

„… își doresc un județ în care se pun în aplicare politici și programe care promovează participarea activă a tinerilor în viața comunității. Doresc să fie implicați în luarea deciziilor care îi afectează direct și să aibă un rol activ în procesul de schimbare. Un alt aspect important pentru tineri este accesul la educație de calitate și la oportunități de dezvoltare personală și profesională. Își doresc să beneficieze de programe de formare și mentorat care să îi sprijine în construirea carierelor lor și să le ofere instrumentele necesare pentru a-și atinge potențialul maxim. Totodată, tinerii ne-au vorbit despre nevoia de a dezvolta infrastructura de tineret și servicii adecvate care să răspundă nevoilor lor specifice. Ei doresc să aibă acces la facilități recreative, culturale și sportive, care să le ofere posibilitatea de a-și petrece timpul liber în mod activ și sănătos”. (Sebastian Ologu, Coordonatorul proiectului).

 

Între iunie 2023 și februarie 2024 am organizat nu mai puțin de 17 consultări cu tinerii din județ – în Slobozia, dar și în localități precum Traian, Fierbinți-Târg, Țăndărei, Căzănești sau Grivița. Ne-am dus acolo unde de obicei nu ajunge nimeni să întrebe tinerii „Ce ai schimba în localitatea ta?”. Fiecare întâlnire a fost o revelație. Ne-am întâlnit cu tineri care nu vor să plece din comunitate, dar nici nu mai pot rămâne dacă nu se schimbă nimic. Am cunoscut elevi care vor un club de lectură în școală, tineri care nu știu ce înseamnă Erasmus, liceeni care n-au mai fost niciodată la o dezbatere publică.

„Când am ajuns la activitate, mă așteptam să vorbim despre teme banale. Dar am ajuns să povestim despre sănătatea mintală, despre discriminare și despre cât de mult ne afectează lipsa oportunităților. A fost ca un duș rece, dar și o gură de aer curat”, ne-a spus Andreea, după consultarea din comuna sa.

 

În februarie și martie 2024, am făcut pasul următor: am adunat 70 de tineri într-un cadru de învățare intensă, într-un hotel din Amara, și am început să redactăm împreună Strategia de Tineret a județului Ialomița. A fost, probabil, etapa cea mai profundă din proiect. Ne-am împărțit în grupuri de lucru, am analizat datele colectate, am scris obiective, am negociat formulări și am prezentat propuneri în fața decidenților. Totul s-a făcut cu responsabilitate, dar și cu entuziasm.

„Mi s-a părut incredibil că am ajuns să definesc o măsură care ar putea fi votată de Consiliul Județean. Până atunci, nici nu știam ce face un consiliu județean…”, a mărturisit Alexandra, participant în cadrul celor două seminarii.

   

 

„ACTIVE YOUTH PARTICIPATION – Dezvoltăm sectorul de tineret din Județul Ialomița este un proiect de tineret desfășurat în rândul tinerilor din județul nostru cu scopul final de a întocmi o strategie județeană de tineret! Am mers la Amara, locul unde se desfășoară seminarul din această perioadă, mânat de curiozitatea de a vedea preocupările sectorului de tineret ialomițean și am răspuns cu drag întrebărilor și curiozităților lor! Ușa Consiliului Județean Ialomița este în permanență deschisă tinerilor indiferent de forma lor de organizare!” (Marian Pavel, Președinte al Consiliului Județean Ialomița – Sursa: Facebook).

A urmat etapa dezbaterilor publice, organizate în noiembrie 2024. A fost momentul în care am testat în fața comunității ce am lucrat. Unele idei au fost aplaudate, altele amendate, dar dialogul a fost sincer și viu. Ne-am bucurat să vedem implicarea decidenților – primari, consilieri, reprezentanți ai CJ. Pentru mulți dintre tineri, a fost prima ocazie să stea față în față cu aleșii locali.

   

„Le-am spus că vrem un spațiu unde să ne putem întâlni, face voluntariat și învăța. Nu au promis nimic pe loc, dar m-au întrebat dacă vreau să ajut la amenajarea lui. Asta e deja un pas”, a spus Alex, 18 de ani, din Slobozia.

În total, peste 500 de tineri au fost implicați în activitățile proiectului. Cei mai mulți dintre ei nu mai participaseră niciodată la un astfel de proces. Pentru unii, a fost o șansă să își exprime viziunea pentru viitorul județului, pentru alții, o ocazie să se descopere ca lideri. Am avut participanți care au devenit ulterior voluntari în ONG-uri, elevi care au început să scrie proiecte, tineri care au mers mai departe cu idei de cluburi, acțiuni și campanii locale.

Am învățat enorm unii de la alții. Noi, ca echipă de implementare, am învățat cum să organizăm un proiect la nivel județean, cum să colaborăm cu autoritățile, cum să ascultăm și să susținem. Tinerii au învățat despre participare, advocacy, vorbit în public, lucru în echipă, dar și despre cum se construiește o strategie. „Am venit timid, am plecat încrezător. A fost genul ăla de experiență care te motivează” – a fost o replică pe care am auzit-o destul de des în cadrul proiectului.

Strategia de Tineret este gata, dar cel mai important este că a fost scrisă cu și pentru tineri. În prezent, se lucrează la promovarea și adoptarea ei de către autorități. A fost un pas important către un mecanism sustenabil de dialog între tineri și decidenți.

„Active Youth Participation” nu a fost doar un proiect finanțat prin programul Erasmus+. A fost un exercițiu colectiv de democrație, un laborator de idei și o poveste de încredere recâștigată. A fost despre curaj, solidaritate și despre cum, atunci când sunt ascultați și sprijiniți, tinerii nu doar participă, ci și construiesc.

 

Aici poți găsi:

 

Disclaimer:

Proiectul „Active Youth Participation – Dezvoltăm sectorul de tineret din Județul Ialomița” a fost finanțat de către Uniunea Europeană prin programul Erasmus+, Acțiunea cheie KA154 – Proiecte de participare. Proiectul a fost implementat de către Asociația pentru Dezvoltare Activă în perioada 1 februarie 2023 – 30 noiembrie 2024, cu sprijinul Consiliului Județean Ialomița și Asociația Expert-in.

Conținutul acestui material nu reprezintă în mod obligatoriu poziția oficială a Uniunii Europene. Comisia Europeană nu este responsabilă cu privire la utilizarea în orice mod a informațiilor conținute.

 

 

Categorii:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *